Pol Diana-Florina
Descriere – – Nutriționist-Dietetician
Numele meu este Pol Diana-Florina, sunt din Târgu-Mureș și sunt absolventă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnolgie “George Emil Palade”, specializării Nutriție și Dietetică. Pasiunile mele actuale se învârt în jurul domeniului pe care am ales să îl studiez. Îmi place să învăț, să îmi ocup timpul documentându-mă constant și să lucrez cu oamenii.
Ideea de a deveni nutriționist a apărut din pasiunea pentru un stil de viață echilibrat. Ulterior, am învățat cât de mult poate influența alimentația sănătatea noastră, am început să aplic principiile acestea sănătoase în viața mea și am decis să duc această pasiune la următorul nivel, ajutându-i și pe cei din jurul meu.
Consider că cel mai dificil lucru este să schimbi mentalități și obiceiuri adânc înrădăcinate. Nutriția nu înseamnă doar cunoștințe științifice, ci și abilități de comunicare, empatie și răbdare.
Îmi doresc ca fiecare persoană cu care voi colabora să rămână cu o impresie frumoasă referitor la ceea ce facem noi, nutriționiștii, fără să simtă o povară tot ceea ce înseamnă stil de viață sănătos.
Rolul meu este de a oferi informații valoroase despre alimente, de a optimiza meniuri și de a face calcule nutriționale personalizate.
Despre noi
Situată în inima cartierului Tudor, stăm la dispoziție 24/7!
